Valentine's day

***

Am citit recent o povestire de autorul rus Kuprin, Гранатовый браслет (Brățara cu granate). Se povestește despre dragostea adevărată. Și despre norocul de a o întâlni în viață. Și că este neîmpărtășită. Și că are și sacrificiul ca dovadă.

Fiecare are o noțiune a sa despre dragoste.

Poți să o întâlnești în sufletul cuiva, sau în sufletul tău și să fie diferite. Dragostea umple locul și spațiul, e prezentă oricând și aduce împăcare, indiferent ce aparențe sunt. Nu poți s-o chemi, nu poți s-o alungi, este atunci când este și ea deschide porți și inimi.

Se zice că e superioară celorlalte sentimente. Nu sunt de acord, sunt toate la un nivel, doar că vin în momentul predestinat fiecăruia.

Se zice că dragostea redă libertatea, armonia, liniștea, fericirea și bucuria. Și dacă, toate astea le obții, trecând prin porțile morții (ca în povestire), atunci conchidem că viața omului nu se termină o dată cu moartea. Dar după moarte nu există conștiință, cum simțim dragostea, cum ne dăm seama că ea e, cum ne bucurăm de ea?

Dragostea nu e suma tuturor sentimentelor bune ce le-am scris mai sus. Ea e o stare și poate fi și tristă, și furioasă, și invidioasă, și deprimată, și chinuitoare. Deci, dragostea reprezintă și sentimente rele.

Reiese, că omul are dragostea oricând lângă el, în el, îi mai rămâne doar să o recunoască, s-o vadă, și în acel moment ea să arunce pătura de pe sine și să zică: „Da, eu sunt aici!”. Dacă omul ar vrea, desigur. 

Ar urma concluzie după concluzie, toți căutăm dragoste și toți o căutăm pe cea adevărată. De parcă dragostea ar fi egală cu adevărul...

Și iar mai discutăm...