marți, 5 noiembrie 2019

The sketching course at Kalachevaschool

Anul acesta Kalachevaschool a făcut cursul de sketching mai diferit. Aș zice, mai puțin sketching, după cum îl știam eu, adică karioci, sau acuarele. Au fost folosite materiale și metode mai variate: monotipia, copierea prin pergament, imprimare cu cartof, aplicația. Iar din materiale - foița de aliminiu, foița de pergament, foaie de caiet în pătrățele, acril, stilou obișnuit negru și roșu, karioci, liner, creion alb, cerneală. S-a pictat chiar cu cafea și sos de soia.
Țările Japonia și Italia au fost ca tematică pentru cursul de scketching. Fiecare putea să-și aleagă sau pe una, sau pe alta. Eu am mers pe ambele direcții.
Din diverse motive, a trebuit să mă descurc cu materialel pe care le-am avut deja la îndemână. Nu am acril și l-am înlocuit cu karioci și acuarelă. Nu am avut foaie de hârtie neagră și am desenat pe coperta unui carnet de-al meu sau am făcut fon negru cu karioci. Cerneală neagră nu am, și am înlocuit-o cu acuarelă neagră. 
Nici unul din aceste lacune nu au fost de-ajuns să mă oprească sau să mă descurajeze. Am avut o plăcere extraordinară să încerc ceva nou, să-mi diversific metodele și m-am descurcat cu ceea ce am avut. 





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu