***
S-a trezit. De la o îngrijorare, ieșită dintr-un vis. Ceva se va întâmpla și nu știi e spre bine sau spre rău, spre disperare sau fericire. Dar poate nu azi, poate mâine sau saptămâna viitoare. Lasă că o ascunde în spatele creierului, să nu încurce, căci multe i se mai năzare.
E ziua lui de odihnă și nu-și poate permite să fie încurcat de o îngrijorare transparentă, care nici măcar nu știe a-și spune numele. Și-a făcut planuri și e bine să se scoale, altfel, rămân amânate iarăși, iar îngrijorarea asta i se suie chiar pe vârful capului și sloboade niște rădăcini, care pătrund tot trupul, de ți se face strâmt în tine însuți.
Nu mai contează ce mănâncă, hainele demult nu au nici un rol, să iasă mai repede din ”vizuina” sa, să absoarbă de afară niște adieri de vânt, să se mai împiedice de ceva, să pună mâna pe lespedea imensă a copacilor seculari. Ei sunt atât de așezați, că vrei să stai în preajma lor veșnic, să găsești și tu stăpânirea de sine.
Dar era la fel și totodată nu era la fel. Ce să fie oare? Un miros, sau zgomot? Nu, nu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu