„Warming up” for Inktober

***

„Încălzirea” pentru Inktober

    Sună trompetele și goarnele - mâine începe maratonul Inktober! Mi-am ales propria temă și anume voi urma obiectele și scenele Vintage. Și iată prima ilustrație - Mașina spionului, ca un fel de simbol de pornire la drum și promit să mă țin... Dar nu pun jurământ...

Lighthouse drawn with two shades

***

Farul desenat cu două nuanțe

    Mă felicit pe mine, în momentele când îmi fac challenge-uri din astea. Uit acasă trusa cu creioane și mă uit prin jur cu ce aș putea desena. Și ce găsesc, aceea folosesc. Scotocesc prin geantă, prin sertarele oamenilor din jur, cerșesc carioci sau markere de birou și tot așa mai departe. La început mă învinovățeam, mă acuzam, că nu mă pregătesc, că nu insist în dezvoltare, că mă autosabotez, acum am întors-o invers, căci am obosit. 

    Și faptul că, am uitat ceva sau nu fac tot ce trebuie, este un motiv de a-mi lărgi orizontul, de a găsi ieșiri noi, soluții de a reuși, fără a pregăti ceva dinainte, fără a planifica, un fel de „supraviețuire” într-un mediu nou.

Self portrait

***

Autoportret

    Am crescut până la momentul când am putut să-mi fac un autoportret. Mai serios, eram în posesiunea creionului roșu, când am dat peste fotografia cu ochelari roșii. L-am păstrat o vreme, dar mi-am zis ce poate să fie, dacă îl pun aici. Dacă le pun pe altele, îi va sta bine și lui aici. De fapt e unicul, nu mi-am mai făcut altele. Dar oricum, nici portrete ale altora n-am făcut. Cred că mai am de exersat. Stau pe această cărare și privesc înainte cu încredere.

Let's dive into the sea of ​​plants

***

Să ne scufundăm în marea de plante

    Chiar mi-a venit așa idee și precis că o voi realiza, dar, stai, să treacă ploaia, care curge și revarsă șuvoaie după șuvoaie, cam de vreo trei zile. Să nu credeți că nu voi găsi, la timpul deacum, eu îmi dau bine seama, că încă un pic, și e mijlocul toamnei. Dacă întorc pasul spre stânga și merg doar un pic înainte, le voi avea ca pe tavă.

The lighthouse in the middle of the evening

***

Un far în toiul serii

Lună plină, mare liniștită, fără vânt, cormoranii s-au dus la culcare. Eu,... tot mă duc la culcare...

Why do we travel?

***

De ce călătorim?

    Ce căutăm în călătorii? De ce umblăm prin străduțe și iar străduțe? De ce absorbim colțuri de pereți, de uși, vreo două ferestre. Ce căutăm, să găsim ce? Ne uităm în sus, înainte, în părți, sub picioare, pipăim, mirosim sau gustăm, și adunăm, și strângem, până ce împietrim.

    De ce călătorim, ce să obținem? O nouă lume interioară obținem, dar nu deodată. Mai întâi am adunat, am strâns în niște saci de prin mâini și picioare, undeva prin burtă s-a mai oprit câte ceva și ne-am întors la căsuțele noastre, rutina de fiecare zi ne cuprinde și ne leagănă, ne zice să nu ne mai ducem nicăieri, că și aici e bine, mâncăm și bem de-ale beciului și grădinii noastre, aproape că uităm acele hoinăreli inexplicabile.

    Și într-o bună zi te miri de sine, de ce azi ai lăsat fereastra larg deschisă, ca vântul să plimbe perdelele de colo-colo și te așezi ca nesimțitul în plină zi de lucru, cu cănuța de ceai, admirând du-te- vino al valurilor din perdele. Apoi te miri de ce ai ales altă culoare la vopseaua de la poartă, alta decât verde sau albastru, ceva ce nu mai înțelegi și singur. Pe urmă nu mai vrei cu tot dinadinsul să semeni mărarul în rând, dar de ce nu în zigzag?...