And green again

***

Și iarăși verde...

    Vreau să mai fac un mic raport de la cursul meu cu creioane și cu Veronika Kalacheva. Aș zice că e o muncă titanică, parcă duc în spate și creioanele, carnetul cu masă cu tot. Se întâmplă și în desenele astea un fel de răzvrătire a verdelui, la fel ca și afară în capurile copacilor și câmpurilor. 

    Primul a fost făcut împreună cu profesoara, o demonstrație extraordinară. Verdele dacă este prezent în cantitate majoră, atunci trebuie lăsat să domine. Nici un fel de cer albastru nu își mai are locul. Iată ce am învățat. Să uităm de clasa întâia, când desenam tot ce aveam în față. Nu, alegem pe cel pe care am pus ochiul și îl punem în capul mesei.

    De aici, am pornit-o singură pe această cărare împresurată de verdele dominant. Nu pot trece la următoarea lecție, până ce nu exersez un pic. Cu toate că vreau să termin mai repede cursul, dar un necăjit de pedant din mine (idee n-am de unde s-a luat) zice că nu-mi dă voie, până ce nu fac și alte schițe.

What was at kalachevaschool ?

***

Ce a fost la Kalachevaschool?

    La Kalachevaschool a fost MayTrip! Am lăsat baltă cursul pe care îl făceam și m-am implicat activ. Zece zile au trecut și nici n-am observat. De la început eram cam domoală dar pe parcurs mi-am luat vitezăbună. Au fost zece lecții și se cerea să le facem câte una în fiecare zi. Se ofereau ca motivator bani virtuali, care apoi să poată fi folosiți pentru cumpărarea cursurilor. Lecțiile demonstrau diferite tehnici - acuarelă, guași, creioane, pastel, markere și desenul digital. Ca de obicei, s-a permis să lucrăm cu materialele care ne convin. Eu am folosit mai mult creioanele, dar am făcut și acuarelă, și guași; desenul digital și pastelul încă nu le-am încercat, pentru că mă interesează mai puțin.

    Vreau să postez aceste desene, pentru a-mi arăta recunoștința față de școală și profesoare. Este o trecere în revistă și consider aceste lecții ca un antrenament pentru tehnică, propria mea creație în ele este foarte puțină.

 

    Cel mai mult îmi place asta - mi-a ieșit o atmosferă de legendă, un misterios moment după ce soarele a plecat după orizont.

Up to date situation

***

Actualități

    Săptămâna trecută scriam că vreau să citesc ceva foarte captivant, cu gândul la un detectiv sau vreo operă clasică. După ce am citit Pământul de Zola, aș fi vrut să mai citesc și altele din seria asta. Încă mă gândesc, căci vrutul meu e încă vrut. Aștept vreun semn, acel Segno di Dio, ca în filmul Under the Tuscan Sun, care încă nu s-a ivit.

    Între timp sketch-ul, făcut după o referință din Porto, așteaptă un textișor-companie. Încerc să-mi amintesc dacă am citit ceva legat de Portugalia și memoria revine doar la cartea lui Yann Martel Munții înalți ai Portugaliei. Firul gândului merge mai departe și îmi șoptește să mai căutăm ce a mai scris acest autor. Trecându-i cu privirea bibliografia, mi-a atras atenția cartea Beatrice și Virgiliu. Am citit cartea și am găsit referire la tema actuală acum, cea a războiului. M-am întristat și nu mai caut să citesc... o vreme, căci nu mă încântă sau găsesc învățământ, doar un fel de deznădejde.

    Sunt ocupată cu cursul pe care îl fac acum și micile mele scene urbane îmi duc dorul. Și eu  - lor. Și de acuarelă mi-i dor. Dar trebuie să studiez, să cunosc și alte tehnici, să încerc noi procedeie, să aud ce zic și specialiștii.

Stupefaction

***

 

 Un fel de înmărmurire

 

 

    Se întâmplă ceva cu mine, nu pot scrie deloc, ies numai prostii. Starea mea de acum arată exact ca fiică-mea din desenul de mai sus. Un fel de stupoare, uneori mirată, alteori disperată. Ar fi oare careva exerciții, care să te ajute să scrii mai ușor gândurile?

    ...Dar, poate... eu n-am ce spune?... bine că desenul nu mă lasă...

 

 

Muscari

***

Ceapa ciorii, mai actual - Muscari

    Cu mulți ani în urmă, când eram mici și urcam dealul la vie, găseam aceste floricele mărunte și le spuneam ceapa ciorii, și mai erau și altele cărora tot le spuneam ceapa ciorii. E amuzant - în popor e simplu, tot ce are în loc de rădăcină bulb, poți să-i spui ceapa ciorii. 

    La rădăcină și frunze semănau cu viorelele și culoarea la fel, dar forma florilor era atât de deosebită, că îmi plăcea să cercetez pe fiecare dintre clopoței în parte. Și erau dintr-aceia sălbatici, mărunței, mai puțini pe tulpiniță, nu ca aceștia de la florăriile de acum. Aș zice că-mi este dor de duminicile, care erau consacrate anume pentru dusul în pădure și strânsul florilor de primăvară. Mai întâi ne duceam după viorele, apoi după brebenei, apoi după clopoței, apoi după lăcrămioare.

    Eu rămân în urmă, ar fi trebuit să desenez niște lăcrămioare acum... stop!, să nu încep a mă critica în zadar, căci flori sunt multe, eu, însă, sunt doar una, iată așa!