The footpath

***

Cărarea

Merg pe cărărușa asta îngustă, care șerpuiește printre arbuști deși cu ramuri subțiri, lungi și fără frunze. De parcă ar fi un lan cu iarbă uriașă, iar eu asemeni unui pitic. S-a îngustat, e cam de o talpă și jumătate, nici nu-mi dau seama cum încap, căci simt cu umerii crengile de pe alături. Și parcă era mai lată și mai verde, oare cât timp merg pe ea? Și ridică în deal, are deja și pietre de care mă împiedic și mă uit înainte și îmi dau seama că nici pomină de vreun luminiș.

Parcă era cineva, care mă călca pe urme, am zărit-o și m-am bucurat că am găsit-o, încât am scăpat de urmărire.

...E grea cărarea și nesfârșită... Și e uscat, e toamnă. E liniște... Și nu e nimeni...

I'm numb

***

Tot orașul Riga, mă abat pe alte direcții și iar mă reîntorc la el. 

Nu sunt prea productivă la moment. Nu degeaba port numele de familie Ursu - de la mijlocul lui noiembrie încep a cădea într-o semiamorțire, care ține cam până pe la sfârșitul lui ianuarie, iar în luna februarie umblu amețită dar măcar îmi simt ochii deschiși.

Eu zic că e puțină lumină, zilele sunt scurte, si mă bucur enorm atunci când ninge, căci zăpada sclipește și inundă cu lumină chiar și noaptea.

The little girl in the yellow dress

***

Fetița cu rochiță galbenă

De unde atâta durere într-un suflet de copil?! Cea mai nemărginită și atotcuprinzătoare durere, ca un univers imens. Și iese din toți porii ca un val uriaș...

Cât de greu, dar ce binecuvântare, s-o observi, apoi să ai puterea să n-o ignori și să o înfrunți și, ca un om matur, care are reflecția unui dumnezeu în ochii ceea mari și plini de lacrimi, să picuri  blândețe, încetul cu încetul, pentru ca Durerea Strămoșilor, adunată în sufletul acestui copil, să fie transformată...