luni, 29 iulie 2019

Scenes from Iasi - Barboi Church, Bell tower

***

Turnul clopotniţă al Bisericii Bărboi din Iaşi






Să vă zic despre aerul pitoresc al Iaşului, fără miros de industrializare, chiar dacă arhitectura e diversă. Aici ai putea să vii să te odihneşti la oraş, atunci când oboseşti de ...oraş. Spre exemplu, când oboseşti de Chişinău. Şi o frază patriotică ar fi - aici poţi vedea istoria Moldovei pe viu, şi nu numai istoria, dar şi literatura, şi aici se zbate inima moldovenească. Cred că nu e prea mult patos în fraza anterioară, dar aşa am simţit acolo.

sâmbătă, 27 iulie 2019

Poppy seeds

***

Seminţe de mac























E mijloc de vară. În pribegie ai ajuns într-un lan de maci scuturaţi. Gămăliile sunt mari deja, dar încă nu coapte. Bate vântul şi păcat că nu-s uscate, ar fi sunetul acela care acompaniază orchestra de jazz. Te întinzi jos,  la umbra lor şi priveşti razele soarelui jucându-se. Bine că macii s-au scuturat şi pasiunile s-au împrăştiat, ca seminţele de mac, sărind din gămălie sub legănatul vântului. A mai rămas încă puţin şi se vor usca, vor suna a gol, vor suna ca un pustiu plin cu nisip. Şi s-a umple lumea de seminţe de mac, care la anul viitor vor renaşte în pasiuni noi. Sau peste un an, doi şi mai mulţi. Cine mai urmăreşte seminţele astea mici şi negre ca pământul.

(îmi place şi faţa şi spatele)

miercuri, 24 iulie 2019

People on the streets (2)

***



... Şi ceva galben, e vară doar. Da, oamenii sunt îmbrăcaţi, la ei nu e vară. Lasă să le fie puţin cald.


luni, 22 iulie 2019

Scenes from Iasi - Saint Nicholas Princely Church

***

Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc”





- Spuneți vă rog cu care tamvai să ajungem la Universitatea „Gh. Asachi”?
- Urcați cu 8 și mergeți până în Tudor...
- Până unde?... Poate îmi spuneți câte stații sunt până acolo?
- A! Un moment... Una, două,... patru. Da, la a patra stație.

Stația „până în Tudor” este stația Tudor Vladimirescu, am aflat când am ajuns.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Sf%C3%A2ntul_Nicolae_Domnesc_din_Ia%C8%99i

duminică, 21 iulie 2019

Scenes from Iasi - Palace of Culture

***
Palatul Culturii din Iaşi





În Iaşi era vreme mohorâtă. Chiar era gata să plouă, norii erau foarte aproape. Din goană am făcut câteva fotografii ale castelului şi acum le schiţez una câte una, când am timp. Am mai făcut şi altele, care sunt puse la coadă. 

https://ro.wikipedia.org/wiki/Palatul_Culturii_din_Ia%C8%99i

duminică, 14 iulie 2019

Just a sunflower... but it's Earth's golden eye

***




Pământul şi-a deschis ochii! Mulţi ochi galbeni... Îşi admiră binefăcătorul soare, cel ce-i dă viaţă, căldură şi dragoste. A găsit cum s-o facă - a creat o floare.

vineri, 12 iulie 2019

The ideal house

***




Exersez tehnica cu liner negru și umbre cu markere de două culori. Aleg imagini cu căsuțe curățele și aranjate. Perfecționismul intern îmi conduce privirea spre ele. Mă gândesc că poate pentru că nu am capacitatea de a vedea frumusețea lucrurilor simple? Cum să alegi cadre din viața obișnuită și să le redai în așa fel, încât să se vadă frumusețea lor?

marți, 9 iulie 2019

European cities on kraft paper

***
Orașe europene pe hârtie kraft


În una din temele, care au fost la Extrim, trebuia să desenăm doar cu pixul cu gel alb. Au fost alese  fotografii cu scene din câteva orașe europene vestite - Praga, Roma, Paris. A fost printre primele teme. Și mi-am zis că, când se termină Extrim-ul, le voi desena până la capăt, după cum am învățat până la urmă. Am făcut-o și pe asta - am adăugat umbre cu markerele Warm Grey de nuanțe închisă și deschisă și am accentuat detalii cu linerul negru.
Iată-le, deci:











sâmbătă, 6 iulie 2019

A big Flufff

***








Încă un Extrim de la Kalacheva School

***

Un nou Extrim sketching la Kalacheva School mi-a alimentat interesul pentru sketching, aceste cursuri mici îmi mențin entuziasmul. Mă ajută să încerc ceva nou și îmi oferă idei. De data aceasta am folosit hârtie kraft, markere warm grey și stilou cu gel alb. Știam despre această tehnică, și chiar am încercat-o o dată, dar nu într-atât ca acum. Și anume profesoara Anna Egida mă inspiră foarte mult, are un fel de a fi provocator și liber, încât îți pare că nu ai în calea ta nici un obstacol, iar visele ți se împlinesc, trebuie doar să faci asta și asta.
E bine când ai careva limite în efectuarea sarcinilor, e clar ce ai de făcut, până când, te adaptezi, te organizezi și le faci. Sunt o persoana, care cam întinde timpul de coadă și fac ce am de făcut în ultimul moment. De aceea am nevoie de niște date precise pentru a realiza ce mi-am propus. Am reușit până la data stabilită, dar oricum am dat lucrarea în ultima zi.

Iată câte ceva din ceea ce am făcut: