Sketching 26

***

***

S-a îngrelat torba. Şi umerii s-au mai lăsat în jos, iar privirea s-a înceţoşat. Ah, da, toiagul - l-a strâns cu mâna până a simţit că îi amorţeşte. Nu-i plăcea timpul când se schimba ziua cu noaptea, era un fel de semiton, care te face să te simţi înşelat, căci nu desluşeşti clar ce e în jur, culorile se amestecă sau devin spălăcite, formele îşi pierd contururile şi se topesc în umbre...

Lumina cobora în jos; a ridicat capul în sus, se uita parcă prima dată, la ceea ce vedea în fiecare zi. Trunchiurile se aprindeau încet, se prelingea raza în fiecare şuviţă - era minunat! de ce nu a observat acest lucru până acum. Iată a ajuns la moalele capului, se strecoară în creier, fiecare nerv tresare şi se încordează, pielea se umple de culoare, iar fascicula prin degetele de la picioare coboară mai departe, încă puţin şi ajunge până la rădăcini. Şi atunci se vor auzi cum se trezesc mii de vieţuitoare şi zgomotul lor va acoperi strigătul gândului... 

Şi-a dat seama că însoţitorii au înaintat mult pe cărarea şerpuită. Şi acum, la răscruce, nu putea înţelege ce simte, s-a mai uitat o dată în jur, era mândru şi inima îi bătea intens, îi venea să sară într-un picior şi să râdă cu hohote ca un nebun. Şi poate ar fi făcut-o, dacă nu l-ar fi şuierat unul din cei doi, făcându-i cu mâna să se pornească...

E.M.

15. Autumn - Chestnut Harvest

***

***

14. Autumn - September Dew

***

***

Sketching 25

***

*** 

Sketching 24

***

***

***

Sketching 23

***

***

...Copacii noștri se aprind ca niște lămpi din interior. Ați observat cred, dar... nu v-ați pus întrebarea de ce? De unde vine această lumină? De ce apare la o anumită oră?

Lumina vine de sus, se scurge în jos prin șuvițele groase, și așa în fiecare zi. E un fapt miraculos. Dimineața coboară spre noi, seara se ridică în sus. Copacii răsuflă, respiră în unison, sufletul lor se ridică în sus și coboară, făcând ploconuri unui dumnezeu necunoscut.

Cine e acest dumnezeu, cui se supun acești giganți, căci sunt enormi și nemișcați, iar fasciculele de lumină care circulă prin ”venele” lor sunt viața lor și a noastră.

Suntem tot mai puțini, tot mai albi, mai transparenți, și avem tot mai multe întrebări; scrie pe o lespede uitată că ”vine vremea când vom urca toți în sus, spre boltă, după lumină...”

Trebuie să fim pregătiți, deci v-am ales pe voi să mergeți cu un pas înainte, mai aproape de sus. Trebuie să răspundem la unele întrebări măcar.

Nu știm ce e acolo, cum e acolo, ce vă așteaptă; înțelepciunea, curajul și norocul nostru merg cu voi, iar credința e sprijinul și e adunată în aceste trei toiage pe care vi le dăm la drum...

...Când șuvițele copacului au început a-și schimba culoarea, doi bătrâni s-au ridicat, au pus câte o mână pe creștetele celor trei și au coborât spre scară.

Unul din cei doi a pufnit adânc, de parcă nu a respirat până acum și s-a ridicat.

S-a apropiat și a zis:

- Sunt Bar, el e Mot. Tu?

- Vel.

- Hai să pornim. Acesta era cel care nu prea vorbea. Era mohorât și economisea cuvintele, căci nu le avea prea multe în bagajul său. Celălalt, deja în picioare, se foia nerăbdător și îngâna o melodie. Vorbele bătrânilor răsunau în creier, ca un ecou, care încet se îndepărtează, a scuturat din cap, dându-și seama că a venit momentul, acum se ridică și merge într-acolo unde îl ademenește demult lumina.

Pit i-a strecurat pe furiș o cărțulie veche, legată cu o funie, șoptindu-i:

- Mai târziu te vei uita. Sunt și foi curate, scrie ce vezi. Fii atent. Pelerina din piele e importantă, nu o pierde.

E.M.