Sfârșit de septembrie

Vreau să dedic două melodii lunii septembrie, pe care n-o iubesc.

https://www.youtube.com/watch?v=NU9JoFKlaZ0

https://www.youtube.com/watch?v=Gs069dndIYk

Sketching 3

Sunt captivată de sketching tot mai mult. Am găsit metoda ideală de a-mi relaxa creierul. Nu observ nimic în jur, de fapt observ mai mult, dar din alt punct de vedere. Dialogul interior veşnic, sâcâitor, se opreşte şi în cap se instalează liniştea şi împăcarea. 

Am început să folosesc şi brusch-uri de alte culori, nu doar negru. 

Aici am redat un vis. Un vis neobişnuit şi de amploare. Erau peisaje mari, întinse, drum de un fel şi drum de altfel, cu tufari de un fel şi de un alt fel. Mergeam cu autobuzul, si apoi pe jos, apoi cu altceva. Eram împreună cu fiica mea, iar ca bagaj aveam  o masă şi un scaun. Şi spre sfârşit ajungem într-un castel foarte înalt, din ferestrele căruia se vedea o panoramă enormă în jur. Iar afară bătea un vânt puternic, care înclina copacii până la pământ.

Brodez...

"... a venit de la muncă, seara pe la şapte, ud leoarcă şi înrăit pe toată lumea. Uitase să-şi ia umbrela, dar nici nu suporta s-o ia cu el, tot timpul se împiedica de ea. Şi cine mai ştie când încep ploile. Parcă nici nu prevestea nimic. ... Ce ar putea face? Unde sunt visele? Unde sunt planurile? Şi ce a învăţat o dată, ce ar putea folosi? E absurd, e absurd totul. Lumea din jur e absurdă şi banală.

La culcare, chiar acum la culcare.... În somn e altă viaţă..."

Despre toamnă

Septembrie este uscat și vestejit. N-a plouat de vreo două luni și mai mult. Până săptămâna trecută a fost cald ca în mijlocul verii. Nu se da dusă, s-a luat cu joaca. Pământul e uscat ca piatra și crăpat, iar iarba arsă și țepoasă. Cad primele castane și se sparg cu zgomot de trotuar. Frunzele lor au fost pârlite de soare și au căzut demult. Unii au înflorit din nou, dar fiind fără frunze și cu castane verzi pe crengi, par că și-au ieșit din minți.

Angela - îngerul sur

Pur şi simplu o adorăm!!

Şi ea pe noi la fel!!!

Am găsit ceva....

Iubesc foarte mult poveştile, le-am iubit din totdeauna, de când mă ştiu. De la ele şi dragostea mea pentru citit a luat start şi apoi amploare. N-am istorii siropoase, precum tata sau mama îmi citeau înainte de somn, nu, nu a fost aşa ceva. O zic, fără a învinui pe cineva, vreau doar să spun că ele erau deja în aer, în jurul meu, în capul meu, în caracterul părinţilor mei, surorilor mele, şi buneilor, rudelor şi oamenilor ce mi-au tangenţiat cumva viaţa. Am avut (şi este încă) o carte  groasă cu poveşti populare moldoveneşti, care era preferata mea. Mai târziu, părinţii au procurat şi ediţiile publicate din colecţia de poveşti ale diferitor popoare. Acum mi-am luat şi eu o serie de basme româneşti. Îmi plăceau şi filmele-poveste, care le făceau sovieticii. În prezent au apărut filmele realizate cu tehnologii avansate. Anume în aceste filme posibilităţile lor se manifestă din plin, şi cred că se dezvoltă în mare parte datorită lor.

Sunt fană a trilogiilor "Hobbitul" şi "Stăpânul inelelor", "Alice în ţara minunilor" şi "Alice în ţara oglinzilor", "Harry Potter". Şi nu mă satur să le tot privesc. Deseori le pornesc ca fon muzical, în acel moment făcându-mi alte lucruri, brodând sau citind.

Toată vorbăria asta îşi are începutul într-o întâmplare recentă. Într-o bună zi, când alergam spre staţie dimineaţa, am zărit printre cărţile vechi de pe marginea drumului, cartea "Hobbitul", şi cât de mirată am fost, când am deschis-o şi am văzut că a fost editată în 1987 la editura "Literatura artistică", cu seria "Cheiţa de aur", în grafie chirilică.

Am avut o zi frumoasă, şi după aceea  încă altele, căzusem în mintea copiilor de bucurie, de parcă am găsit un inel de aur pe drum...