The apple left on a branch tip

***

Mărul lăsat pe vârful unei ramuri...

    Ies fuga din casă cu mâinile subsuoară, că e un frig umed de te pătrunde până în măduva oaselor, îți cercetează toate scârțâiturile articulațiilor și investighează fiece mușchiuleț, de nu mai știi ce să faci, să te miști sau să stai locului, că oricum îți dai seama pe loc la ce punct de răstriște ai ajuns în viața ta. 

    Alergând spre toaletă, îmi arunc ochii spre copacul de pe marginea cărării și îmi amintesc de mărul lăsat sus pe o creangă, care nicidecum nu se vrea ajunsă. Și nici să-l lovesc cu vreo prăjină nu am vrut, că e prea frumos, apoi când cade jos, crapă și se pătează. Doamne, ce problemă mai am și eu! Un măr uitat pe o ramură în copac și atâta mă uit după el, de parcă nici nu mai am vreo zece lăzi de mere în beci. 

    Dacă vine vreo pasăre și mi-l ciupește, ce mă fac eu fără mărul acesta, care în acest moment pare să fie comoara neatinsă.

     A început să mă bântuie, umblând cu treburi prin casă, alergam la fereastră să mă uit, mai este sau l-a luat vântul. Dar ce-i cu mine, ce parcă-s acela, "pară mălăiață în gura lui nătăfleață", am aruncat cârpa cu care ștergeam vasele, am ieșit și cu pas mare mă duc spre sarai să iau scara cea mare, mama dracului, nu mă descurc, oare, cu un rătăcit de măr.

    Și l-am luat - iată stă pe pervazul ferestrei, acum sunt liniștită, pot să-mi șterg vasele mai departe.

Autumn urban scene

***

Scenă urbană de toamnă

    Poate este Amsterdam, dar poate nu. Demult n-am desenat ceva din mediul urban. Și mi-a picat sub mână această referință de pe undele internetului. Deseori îmi pun întrebarea - de ce nu desenez după fotografiile făcute de mine? Că am destule.

"I can do anything!"

***

Meșter-Faur, Mâini de Aur

    Dacă i-a venit o idee, apoi nu se lasă până n-o îndeplinește. Îmi place să mă laud cu omul de alături, mai ales, când îi iese ceva bun. Și a zis că va face un drum de două sute de kilometri, ca să găsească pește dintr-acela special, hering se numește, pentru că are un vis demult clocit - să facă conserve de pește și anume din hering, în ulei. Avea nevoie doar de aprobarea mea, că dacă zic eu - "hai" - întoarce munții pe dos și văile le preface în iazuri, apoi zice că n-am făcut nimic, am stat într-un cot în capătul bucătăriei și am urmărit ce face.

An autumn day like a dream

***

O zi de toamnă ca un vis

    O zi de toamnă cu soare, să fie nici cald nici frig, așa numai bine să pui un mic aragaz ca să faci o cafeluță, niște tartine, bine, dacă vrea iubitul, un mic grătar cu niște cărniță sau ficat, câțiva ardei copți, ciupercuțe, s-ar putea și un pic de vin fiert cu cuișoare, anason, portocală, piper negru, zahăr și desigur un baton de scorțisoară, așa încât să înnebunească gâzele de prin jur, să iasă, crezând că nu mai vine nicio iarnă. Apoi să te faci un tot întreg cu împrejurimile și să uiți de toate celea. Pe o clipă să fii aerul mișcat de vânt, apa ce curge printre stufi, frunzele ce cad ușor și se aștern la picioare, să devii într-o altă clipă pasăre și să faci un rotocol prin cer ca să poți vedea toată frumusețea din jur și de de-asupra, peste alte trei clipe să te micșorezi de mărimea unei furnici și să te trezești într-o lume cu totul alta, nemaivăzută și nemaîntâlnită. Și după multe peripeții și câteva sperieturi zdravene să te reîntorci la lumea ta, de parcă nici n-ai fi plecat nicăieri, nici în văzduh, nici în străfunduri.

The late autumn sun

***

Soarele de toamnă târzie

    Când e toamnă târzie prețuiești zilele cu soare, cât de scurte n-ar fi. 

    Dacă mă uit mai bine, cred că în fiecare noiembrie amintesc de acest soare special, foarte moale și blând, chiar trist pe alocuri. 

    Caut și găsesc referințe pe internet  pentru a desena cât mai multă toamnă. La fel cum sunt dornică de mult verde vara, toamna mă atrag nuanțele de portocaliu și galben (evident, puteam să nu menționez). Dar un pic cam întârzii, căci până în octombrie încă mai foloseam verdele și tocmai la începutul lui noiembrie abia de mi s-a întins mâna spre cele galbene.