***
Liniștile lui August
Cred că aud cum pocnesc ierburile sub arșița soarelui. Simt mirosul lor apetisant, în care se ascunde tot sensul verii și chiar al naturii. Dacă aș fi o furnică sau o altă gâză, mergând pe la tulpinițile lor, acolo ca într-o pădure enormă, aș putea să văd și chiar să prind semințele, scuturându-se pe jos, după ce le-a pocnit coarja, lovite de o rază fierbinte. Ultima lună a fiecărui anotimp se poate lăuda cu această liniște și mulțumire a unui lucru înfăptuit, ca și cum ai bifat toate sarcinile ce trebuiau făcute - februariul, maiul, augustul și noiembriul - în toate găsești o împlinire. Și îmi amintește și de micile căldărușe, care sunt legate una de alta la streșină, ca la japonezi, se umple una și imediat se răstoarnă în alta, apoi în alta. La fel și conținuturile anotimpurilor, se umple primăvara în mai și tot conținutul trece în vară, apoi vara și-a făcut plinul și l-a răsturnat în toamnă, și tot așa mai departe, la infinit.
