Fresh vegetables

***

Legume proaspete

    Acestea le-am desenat astă vară, respectiv le-am cules tot atunci.

    Anul acesta avem altele și iată că s-au copt primele - castraveți fragezi. O. și-a pregătit deja buchetele cu plante aromatice - flori de mărar, stevie, crenguțe de vișin - să pună castraveți la murat. Ce să fac, asta e mantra lui, de fapt, nici nu am nimic împotrivă. Eu ofer cu generozitate urechi libere de ascultat - ce-o să facă, cum și când, ce fel de borcane, unde se vor păstra, cât timp și tot așa mai departe, un fel de alter ego, care ascultă și chiar și mai dă câte un sfat, care va fi luat ca atare, de parcă și l-a dat el singur. Apoi vor urma istoriile, cum va sta el la iarnă, la masă, cu vecinu, la un păhăruț de țuică de prune și va face felii de pâine neagră, prăjită pe o parte și pe cealaltă, fiecare împerecheate cu slănină afumată și cu câte jumătate de castravecior murat... 

    ...Credeți că va răbda până la iarnă?...

Sketch with a night scene

***

O scenă noptatică

    Mi-am dorit să desenez un ceva în timp de noapte, o scenă pe înserat sau chiar noaptea. N-a fost greu, după cum îmi închipuiam. Am început cu acel albastru deschis, magnificul cobalt blue. Apoi, simplu și lejer, au urmat prussian blue și dark indigo. Locurile pentru lumina din ferestre au rămas deocamdată goale, dar le-am umplut cu galben și portocaliu un pic mai târziu. Am retușat de câteva ori cu blue grey pentru a masca orice fon alb - albul pereților și ramelor casei.

    La final mi-am zis că seamănă foarte mult cu casa Uscher a lui Poe, dar m-am contrazis singură, că e prea multă lumină în ferestre pentru a fi ea.

The era of railway stations

***

Epoca gărilor

...Iar în gară... 

Acum încotro? 

Îmi place și nu-mi place... 

Mai mult obosită...

Mai des răvășită...

Am venit sau mă duc,

Nici nu mai știu.

Și totuși, și totuși,

Vii și te duci,

E și greu, și ușor,

Și urci, și cobori.

The beginning was like that

***

Începutul a fost așa

    Vorbeam de markerele de birou StabiloBoss și de aventura mea cu ele. Ziceam că a început mai banal decât banal, nici nu m-au interesat vreodată, nici nu le am acasă, nici n-o să le cumpăr. Acum mă uit la desenele acestea cu mirare, parcă nici nu sunt făcute de mine. De bună voie nu le-aș fi ales niciodată. Dar, nevoia, te duce unde nu ți-i voia (se știe, eu stau bine cu înțelepciunea populară). Într-o doară am căutat fotografia cu feliile de zămos și din șapte linii, mi ți le-am zdrelit.

    Alături de felii aveam altă fotografie cu o scenă urbană ordinară, pentru care imediat mi s-a așternut în minte planul de acțiune cu mișcările și culorile necesare pentru a o desena. Mai aveam cincisprezece minute dintre cele treizeci.

    A venit și a doua zi, de-acum știam că-mi trebuie o fotografie cu limpezimea mării și nuanțele ei de turcoaz. Treizeci de minute au trecut ca înghițite de un tornado înfometat.

    În sfârșit, mai calmă și mult mai prezentă în situația dată, nu puteam să nu aleg și o scenă fotografică cu un far. Era indispensabil. Tocmai aveam una foarte potrivită.

    Și, ca o concluzie, am o întrebare - de ce imprimanta nu redă cel mai neon dintre toate, cel orange, care este și în toate fotografiile? Ea îl redă ca o culoare a piersicului, nici un fel de țipăciune. Interesant, cât de bine se păstrează în timp aceste pigmenturi de neon.

    După acest far, deja am notat, au urmat scenele colorate ale Stockhom-ului și, ca final, cartea postală cu Beryl, Măreția Sa.