***
***
...Se uita cu mirare în jur - era deosebit de ceea ce văzuse în locurile natale. Obiecte necunoscute, dar neobişnuit de interesante, îi stârneau o curiozitate imensă. Ar fi lăsat drumul şi s-ar fi oprit să le studieze. Aveau elemente tari şi lucioase, iar Bar i-a zis că se numeşte metal. Oamenii aveau haine diferite, fiecare cu alte culori, aveau ornamente pe mâini şi picioare, iar femeile în păr şi la gât. Casele cu portiţe ondulate şi ferestre din sticlă lucitoare. Ar lua cărţulia şi ar nota totul despre ce vedea, le-ar pune întrebări şi ei i-ar descrie cum sunt făcute toate aceste lucruri.
A ridicat ochii în sus, căci observase cum lumina se ridica încet prin pereţii de piatră. Se apropia noaptea, prima noapte în loc străin; picioarele obosite îi duceau spre locul de popas, Mot ştia o persoană care avea o cămară în plus - un lux pentru semenii lui, dar în acest loc era ceva obişnuit. Se vedea că sunt avuţi majoritatea. Dar nu se lega ceva aici - avuţi, dar cu priviri neputincioase şi obosite.
"Poate rămân aici? Ce m-a apucat să mă duc undeva?..." - îndoiala se strecura în venele înfierbântate, părea atât de bine şi aranjat totul în jur; dar privirile acelea obosite i se opuneau, şi îi puneau la rândul lor întrebări tacite - sunt oare locuri mai bune?
- De ce sunt atât de stranii?
- Sunt ocupaţi.
- Cu ce?
- Cu munci. Tot timpul muncesc. Fac detalii din metal, îl scot din adâncul trunchiului acesta.
- Ce fel de detalii? Pentru ce?
- Mâine trebuie să ne întâlnim cu Maestrul. El trăieşte în castelul pe care l-ai văzut. Vei auzi de la el ce fel de detalii fac. Tare îi place să povestească despre sine şi planurile sale. Te ia, te duce prin săli mari, şi îţi arată creaţiile sale. Este mare născocitor. S-a răspândit un zvon că meştereşte o maşinărie mare, dar am auzit că poate fi foarte periculoasă, dar el se laudă că poate schimba total lumea. Toţi vorbesc de el, că e un om bun şi face numai lucruri frumoase.
Au ajuns la gazda cu pricina, şi i-au primit, le-au dat ceva de mâncare şi le-au aşternut şi saltele de dormit. Şi-a întins picioarele, care ardeau de la mersul prin pietrele colţoase, s-a învelit până peste cap, cum îi era obiceiul, şi a adormit într-o clipă, fără să mai simtă sau să gândească ceva.
"...lacul sclipea şi nu puteai să priveşti că te orbea, o barcă se clătina pe valurile line, încerca să vâslească, dar bătea pasul pe loc, iar malurile se roteau în jurul lui, lent, lent, apoi mai repede şi mai repede. Stomacul i se ridica în gât, iar ceea ce era în interiorul lui, vroia să iasă înafară, capul ameţit încerca să apuce o frântură de gând, să apuce o ideie de salvare... e dezamăgire... era în apă şi nu se mişca, se scufunda încet în apa limpede, răsfirată de raze de soare, cu spatele a simţit fundul de nisip al lacului... nicio voinţă... eşti înghiţit..."
Ochii s-au deschis brusc, în jur întuneric, sunete gâfâinde, paşi mărunţi şi un hârşâit neclar se auzeau trecând alene pe lângă uşă. A ridicat capul şi a văzut că şi Bar stă pe şezute şi ascultă atent, i-a făcut semn să nu se mişte. S-au îndepărtat sau s-a îndepărtat - cine sau ce o fi fost?...
- Maestrul ista, a început el rar şi şoptit, nu e chiar ceea ce vrea să pară a fi. Mâine fii mai retras, nu arăta prea mare exaltare. Mai este un zvon despre el, care nu prea se povesteşte ziua, sau deloc; pe lângă lucruri frumoase el mai face arme, arme de luptă, care le numeşte opere de artă. Da, sunt frumoase, dar ştim cu toţii scopul lor. Şi forţa sa o absoarbe din neputinţa şi frica locuitorilor. Şi mai are ascunsă o femeie straşnică, e un monstru, e puterea lui. Cei care au avut nefericirea să o vadă, povestesc că are un cap mare, cu câteva fire de păr în cap, o gură enormă îi întretaie faţa, cu dinţi mulţi şi ascuţiţi. Mâinile şi picioarele îi sunt subţiri, se mişcă în pirostrii doar, pentru că nu se poate ridica din cauza unei burţi imense. Ea umblă noaptea; el o lasă să iasă pentru că se hrăneşte cu bărbaţi - când întâlneşte vreunul rătăcit în noapte, îl înghite cu tot cu papuci imediat...
- Poate sunt basme de speriat copiii...
- Poate, ...dar după cum vezi, în jur, e cam multă groază şi neîncredere. Cam nefericiţi par aceşti oameni.
- Poate-s obosiţi...
S-a întins înapoi în saltea, şi-a amintit visul şi un gând îl străfulgerase - avea oare legătură cu cele auzite acum?
© E.MIR.
