Have a nice blue winter

***

Să aveți multă iarnă albastră

    Anul acesta am văzut puțină zăpadă. Dar nu puteam să nu schițez măcar un desen despre ea, despre căderea fulgilor, asemeni smocurilor de blană, ce sar în toate părțile de pe un animăluț pufos, în acele cincisprezece minute de nebunie ale lui. Anume în timpul nopții, cu lanterne aprinse, cu case și cu copaci, cum se cuvine unei scene de iarnă dintr-un orășel respectat.

    Faimoasele creioane cu nuanțe albastre și încă mai faimosul Phtalo Blue, care mă încântă, și revine pe masa mea firesc, la fel cum vine iarna, ca o chemare a naturii. Uau, ce odă i-am rezervat faimosului...

E albastru și a devenit și pentru mine ceva de gen primar, după cum și este în lumea culorilor.

I was waiting for him to come

***

Îl așteptăm să vină

    Să fie vreo legatură cu anul ce vine, care în cultura chinezească este Anul Calului, și încă a celui de Foc. Posibil. Pentru că sunt o admiratoare a acestor animale, dar așa, mai de departe. Am făcut o dată, și pentru prima dată, o călătorie mică cu calul. Îmi place forța lor, desigur, dar eu am o reticență față de animalele mari, chiar și vacile cu toată docilitatea lor, mă fac să stau mai deoparte. Călătoria cu calul, sincer, m-a nedumerit, m-a făcut să mă simt incomod, să-mi pun întrebarea - cam de ce m-aș sui în spatele acestui animal, de ce să nu merg alături de el? Și înteleg, că dacă îmi vin asemenea întrebări, mai bine stau mai într-o parte, să le admir de acolo.

    Circulă prin internet o fotografie veche, unde e arătată o doamnă, care aleargă după un cal, în plină iarna și ninsoare. Nu-mi dau seama ce sentimente îmi trezește, pentru că nu m-am gândit la asta, dar de câte ori dau peste ea, rămân să o privesc o vreme. Este în ea un fel de putere, apoi libertate și chiar veselie.

All the time in the world

***

Tot timpul din lume

    "Timpul nu așteaptă" - zice ba unul, ba altul. Nu e prea plăcut să vorbesc despre timp, de îndată se trezește un fel de tristețe și ziua nu mai pare așa de frumoasă. Cineva a zis că omenirea a inventat timpul, că de fapt el nu există. Aș zice, că aproape tot ce știm, ce observăm în jur, tot omenirea a inventat. Și apoi iată că e iarnă, iată se apropie sfârșitul de an (toate astea tot de oameni sunt inventate) și fiecare face niște concluzii nescrise, nici chiar bine înțelese, dar concluzii, gânduri despre ce am vrut, ce-am făcut și ce am mai vrea.

    Vorbe, vorbe îmi trec prin cap și încerc să nu mă las dusă de aste filosofii, că nu mai ajung la un capăt. 

    Când mă prind că mă grăbesc sau că vreau să finisez mai repede ceva, fac o mică pauză și respir, apoi îmi zic - "eu am tot timpul din lume"...

I caught a glimpse of light

 ***

Am prins un licăr de lumină

    Unele desenuțe sunt atât de ușoare, că mă motivează să mai fac și altele. Ușoare, în sensul că, m-am așezat comod cu niște perne în spate, la televizor merge un serial la fel de ușurel, pisica sprijinită de picioarele mele și în jur creioane înșirate, ca să le văd mai bine. 

    Mi-a plăcut acest perete pe care se revărsa atâta lumină în acest început de iarnă, mai mult posomorât și umed. Mă uit la ceea ce am făcut și aș zice că nu prea seamănă cu o scenă de iarnă. Dar ce să fac, dacă am început cu galbenul cel mai galben. Asta și am vrut să redau - că există lumină bună chiar și iarna. Iar soarele luminează oricum, trebuie doar să-l observi.