vineri, 30 august 2024

"Histórias da Ajudaris" 2024 - illustration / poetry / social project / helping children

***

"Histórias da Ajudaris" 2024 - ilustrație / poezie / proiect social / ajutor copiilor


    Asociația portugheză de caritate „Ajudaris” m-a invitat să particip cu o ilustrație  la concursul „Historias da Ajudaris” 2024. Parcticipă mai mulți ilustratori, fiecare dintre ei creează câte o ilustrație pentru o poezie scrisă de către un copil. Toate ilustrațiile vor fi adunate într-o carte, iar tematica de anul acesta este poluarea mediului ambiant.
    Sunt recunoscătoare acestei asociații, că mi-a oferit șansa de a contribui prin intermediul desenului și ilustrației la realizarea de fapte bune. M-am simțit un fel de salvator și al copiilor, și al pământului. Poezia, scrisă de tânărul poet, este un apel către oameni, să privească în jur și să vadă, cât de mult suferă planeta noastră, fiind exploatată la maximum, inundată de deșeuri.

Vamos acordar!

Planeta Terra
Planeta Azul
Bonito e brilhante!
Redondo como uma bola
Gira como um pião
Sem parar, sem se cansar…

A Terra é linda
Gira à volta do Sol!
O Sol é brilhante
Lindo como um diamante.

O planeta é a nossa casa
Vamos dele cuidar
O lixo vamos separar
Para a vida na Terra melhorar!

O planeta Terra tem muitas cores
Gosto das flores, da areia e do mar
Dos golfinhos sempre a saltar
E dos caracóis a passear.

A Terra é um planeta cheio de alegria
A água é azul e tem muito ar
Há muitas abelhas e borboletas a voar
E o pôr do sol amarelo a brilhar.

Do nosso planeta devemos cuidar
Lixo do chão devemos apanhar
Em casa e na escola devemos reciclar
Fica tudo limpinho e o oceano a brilhar!

O planeta é o abrigo das plantas e dos animais
O ser humano todos deve proteger!
Desperdiçar água nunca mais
Pois sem água ninguém consegue viver!

O planeta Terra é nosso amigo
É azul e muito divertido
Se o quisermos manter assim
Não o podemos pôr em perigo!

O planeta Terra é muito frágil
Reciclar torna-o mais forte
Temos de ser muito ágeis
Para evitar a sua morte!

AE Pombal – EB Pelariga (pré-escolar e 1.º ciclo)

August is upset and leaves

***

August s-a supărat și pleacă


    August își strânge jucărelele, se duce, nu vrea să mai rămână. Zice că nu e supărat, dar eu știu, că ceva nu e în regulă, am zis eu vreo vorbă, care nu i-a plăcut. Iată așa e tot timpul, aproape merg în vârful picioarelor și tot, la urmă, iese pe dos. Îl întreb, ce e, de ce se duce? Tace. 
    Vreau să fac ceva, să mă mișc, să arunc lucruri în toate părțile, să mă vadă, dar nu pot, sunt legată cu fire invizibile, mâinile, picioarele, limba. Ireversibil.
    Atât!

duminică, 25 august 2024

A corner of the house

***

Un colț de casă


    Îmi pare interesantă situația, când sunt nevoită să stau pe un loc o vreme anumită. De exemplu, când trebuie să aștept pe cineva, care e ocupat, care mai are de stat la vorbă, de nu se mai satură.
    Soluția este să te așezi pe un loc și să începi să te uiți în toate părțile și să găsești, ce ai putea desena. Sau, pur și simplu, desenezi ceea ce vezi în față. Se poate și de simplificat, nu toate obiectele ar putea să fie trecute în carnet, mai lăsăm și pe afară.
    Să fi planificat să desenez și tot nu mi-ar fi trecut prin minte să desenez acest colț de casă.

marți, 20 august 2024

Boiled corn and new potatoes

***

Păpușoi fierți și cartofi noi


    Șoptesc ceva frunzele de păpușoi. E august, ierburile își leagănă firele aproape uscate, fâșâind ușor, scoțând tristele sunete ale unui sfârșit de vară, cu melancolicul suflu că vine toamna. După o vacanță lungă, nu e chiar așa de trist, că e posibil să obosești și de vacanță. Alții poate și sunt triști, dar pe mine mă preocupă mai mult să găsesc o păpușă de păpușoi cu părul de mătase galben, dar găsesc numai cu castaniu. Îmi fac drum cu mâinile, fără să simt că-mi taie ușor pielea frunzele tari și ascuțite la margini, de la uscăciune, ca niște săbii veșnic scoase din teacă. Voi simți un pic mai târziu, când pielea cu un efect întârziat la căldura soarelui, va scoate din pori umezeala transpirației și toate tăieturile minuscule vor striga de usturime.
    Nu mă gândesc la asta, sunt concentrată spre ceva, de după acești mari ciocleji de păpușoi, drepți ca soldații în rând. Mă mai oprește câte un fir de mohor, agățat de rochie, cu intenție, poate ajunge și el undeva cu acest omulean. Mă las ciupită de pălămida înaltă, rămasă de la ultimul prășit, așa e ea, țepoasă, puțin îmi pasă, rămâne în urmă la locul ei...
    Alerg... înverșunată și nerăbdătoare, nu mai găsesc păpușa cu mătase blondă, sunt dezamăgită, m-am plictisit. Vreau acasă, ce am mai venit degeaba aici.
    Ah, vorbeau de cartofi. Iată am ieșit la lumină în fața soarelui, înconjurată de lanul de păpușoi, se întinde postata semănată cu cartofi. Acum e plină de buruieni și curpeni uscați. Poate nu e chiar așa de rău, îmi place să mă tăvălesc prin țărână și să caut cartofii în cuiburile lor. Vreau să găsesc unul mare cu mai multe capete, să aibă vreo trei.
    - Cum? Numai trei cuiburi ai ales?
    Ce mă enervează. Dar câte trebuia? Pe toate? Eu sunt mică, nu pot pe toate să le aleg. Ea e mare, poate să umble mai repede, tot timpul e înaintea mea. Încep să mă înfurii, nu mai vreau să lucrez. Îmi amintesc că n-am găsit păpușa, care voiam. Am decis, că-mi iau una cu mătase castanie, dar să fie cea mai lungă. Mă uit în jur, dacă mă vede cineva, o tulesc în lanul de păpușoi, vântul îmi ascunde zgomotul, totul în jur foșnește.
    Am găsit-o! Alerg. Încerc să o rup, nu pot, simt că mă apucă disperarea și neputința, cu greu am rupt cu tot cu păpușoi, dar am în mâini păpușa căutată. Numai că n-are mătasea blondă, cum îmi închipuiam, niciodată nu e așa cum îmi închipui. M-am înghesuit între două ciocleje verzi și răcoroase, mă așez turcește cu păpușa în poala rochiei, mai repede să împletesc mătasea, să văd dacă e destul de lungă gâța...
    Nici n-am auzit că mă strigă, m-am dezmeticit, când cineva mi-a înșfăcat păpușoiul și m-a apucat de-un umăr.
    - Uite la ea! Se joacă. Noi am venit aici să ne jucăm? Hai că ne apucă seara!
    Cred că nu m-am ascuns bine, m-a văzut. Mi-e ciudă pe cartofii iștea. De ce să-i strângem? Ce-o să le fie dacă ramân în pământ? E casa lor.
    Vreau apă, mă duc să beau, oare ce mâncare au luat la deal. N-am răbdare să ne așezăm să mâncăm. Tare e bună mancarea la deal! Și toți sunt mai liniștiți, îmi vor da și oleacă de vin, să mă „întăresc”. Și iar mă voi juca cu păpușoiul. Îmi mai trebuie trei.
    - Nu te mai juca cu țărna, hai mișcă mai repede din mâinile celea. Of, numai la mine se uită, nu mai pot să răsuflu oleacă. De parcă ea tare e harnică. Tot abia se mișcă.
    - Aaa! Un mușuroi în cuibul ista! Sunt plină de furnici roșcate - mă pișcă!!! Aaaa!!!
    - Vezi să nu te înghită! Ha-ha-ha! Ești mare de-acum, mai ai să te joci?
    Azi nu e o zi chiar bună. Mă așez în fața altui cuib, scormonesc, scot cartofii rozoviori, îi scutur și îi pun în căldare. Apoi la altul, găsesc cartofi mai gălbui, mai rotunjori, ce interesant, nu-s la fel ca alții.
    - Ce te mocoșești la cuibul ista? Hai mai repede. Caută bine, uite ai lăsat în urmă d-aiștea mici. Iar se uită la mine, ce nu mă lasă în pace odată. La dânsa nu se uită.
    - Hai, du-te după apă, mare treabă din tine...
    Hup! Ce bine! Ajung la fântână, mă aplec și mă uit la cercul sclipitor din adânc și mă văd pe mine. Mă gândesc cu groază, dacă cad în fântână? Mă ridic repede, găsesc o mică adâncitură în lespedea de piatră a ulucului, mă bălăcesc în apa călduță. În căldare este apă, umplu garafa și hai înapoi.
    - Iar n-ai scos apă rece? Ai luat de asta caldă. Te duce capul oare să faci ceva ca lumea?
    Trece și ziua asta urâtă. Se duce soarele, mă uit înspre el și mă bucur că-l pot vedea fără să mă doară ochii. Are o lumină caldă ca o cuvertură. Acum e bine. Acuși ne ducem acasă.
    În sfârșit, e seară, chiar noapte, ce bine că am terminat, parcă am făcut tot lucrul eu.
    - Hai la masă!
    Mă apropii de masă și în farfurie stă un munte de păpușoi fierți, care slobod un abur ademenitor. Îmi amintesc de păpușoaiele mele, le-am uitat pe deal și mă ia ciuda că sunt așa uitucă. Dar îmi trece repede, atât de tare îmi plac păpușoii fierți... dar cartofii noi copți cu coajă în ulei, cu sare, să cronțăie, încă mai tare îmi plac. Ce bun!...
    Am lucrat bine, totuși?...

vineri, 16 august 2024

Return to the lighthouse

***

Revenire la far


    Și iar mă întorc la subiectul farelor. Găsesc eu ceva în el, un fel de sprijin, sau cum se zice la noi la sat - un par înfipt în pământ - o constructie stabilă și înaltă cu o perspectivă impresionantă. N-am văzut niciodată unul, nici de departe, nici îndeaproape. Ele nu se prea află în locuri accesibile. Și încă mai puțin sunt la dispoziția turiștilor. 
    Am găsit un citat despre faruri de la Anne Lamott: Farurile nu aleargă încolo și încoace pe insulă, pentru a căuta bărcile care să le salveze, ele stau pur și simplu și luminează.

marți, 6 august 2024

A view of the sea

***

O vedere spre mare


    „Așa văd eu marea anul acesta. Foarte sclipitoare. Mă dor ochii. Să mai adaug niște cerneală, că mă orbește. Aproape că nu vreau s-o văd...„ - poftim o doză de dramatizm!...
    Cerneala e foarte potrivită pentru a face umbrele extrem de accentuate. Soarele sclipitor și nisipul alb, care se întrec între ei, cine emană mai multă lumină, au nevoie de o umbră groasă și întunecată. Of, veșnicul echilibru!