***
Albul iernii subliniază obiectele și oferă privirii contraste de nuanțe. Ea nu preferă semitonuri și umbre, dar scoate la iveală natura culorii și esența ei. Privirea devine clară, precisă, rupe din anturaj secvențe integre și corpuri reale și dure. Noțiuni ca elasticitate, suplețe, incertitudine, îmbinare, amestec, aici, nu-și au locul. Încercările diplomatice de a face compromisuri se exclud și se anulează fără echivocuri, iar posibilitatea de a reapela nu există. Lumea se mișcă mai puțin, fără grabă, căci materia se contractă și e nevoie de atenție, pentru a preveni distrugerile. Caldul e prețuit la nivel maxim, fiind suprapus pe recele, care joacă rolul de asediator din toate direcțiile.
În atmosfera iernii apar elemente din care încep a se forma visele, siluetele lor se conturează încet în lumea paralelă minții, acolo unde totul e posibil. Se modelează, se ajustează, mai plutesc în neant, departe de raționamente și calcule. Clipesc și se sting, apar și reapar sub altă formă.
Înconjurat de austeritatea contrastantă a iernii, omul își îndreaptă atenția spre punctul roșu al focului din vatră și se lasă absorbit de jocul lumii himerelor: și așteaptă, și așteaptă...
(...din reflecțiile mele..)
