Anul acesta Oleg a organizat o călătorie foarte interesantă - am în vedere călătorie, pentru că nu am luat foi turistice, dar am mers singuri, cu mașina. Singuri ne-am făcut traseul și s-a îndeplinit unul dintre vise. Am pornit de la vamă încetișor, de-a lungul Prutului, prin multe sătucuri drăguțe și mai puțin, dar toate cu multe flori și cocostârci pe stâlpii de la porți. Era duminică și la români se sărbătoreau Rusaliile (în momentul inițial nu știam :)), în toate satele era sau iarmaroc, sau concert. Mulți erau îmbrăcați frumos, cu smocuri de tei în mână. Chiar și în costume naționale. Clopotele bisericilor se auzeau de peste tot.
Și încă călătoria n-a început, ne îndreptăm spre Iași, căci punctul de pornire este acolo.
Deci, Iașul ne-a plăcut. Cu toate că Oleg fusese mai înainte acolo, dar nu știu în ce raion a fost, că nu-i plăcuse. Dar de data aceasta, cautând drumul spre Suceava, l-am înconjurat și l-am admirat de ajuns. Este un orășel aranjat și cu o atmosferă moldovenească, care se descrie în cărțile autorilor români. Numai tramvaiele amuzante cât fac.
Nu ne-am reținut, am ieșit și fericiți și mulțumiți că Iașul ne-a plăcut, totuși, am pornit spre Suceava, să vedem cetatea de scaun. Încet peisajul a început să se schimbe - dealurile și câmpiile Moldovei au trecut lent spre înălțimile și munții Bucovinei. Și iarăși sate, dar de-acum cu alt specific, ne-au ieșit în întâmpinare. Cu garduri din lemn, cu gherghefuri din lemn, renumitele stoguri de fân bucovinene ne urmăreau tot drumul. Și mănăstiri, mănăstiri, peste tot.
Am ajuns la Suceava. În special vroiam să vedem Cetatea de scaun. Și cum nu eram pregătiți (lumea se mai interesează, se mai consultă cu internetul...) căutam o cetate mare, frumoasă. Și ne uitam să o găsim. Am rotit prin Suceava, am mai văzut orașul... Și ne-a trecut prin minte să întrebăm de cineva încotro se află. Și chiar am încercat să urmăm cele ce ne-au spus. Cu greu, dar am găsit în sfârșit. Și am fost surprinși să găsim nu o cetate întreagă, ci doar jumătate. Era într-o perioadă de restaurare și noi am privit-o de la înălțime din partea cimitirului. Oricum am rămas mulțumiți, am atins o părticică din istoria lui Ștefan cel Mare.
urmează....
Și încă călătoria n-a început, ne îndreptăm spre Iași, căci punctul de pornire este acolo.
Deci, Iașul ne-a plăcut. Cu toate că Oleg fusese mai înainte acolo, dar nu știu în ce raion a fost, că nu-i plăcuse. Dar de data aceasta, cautând drumul spre Suceava, l-am înconjurat și l-am admirat de ajuns. Este un orășel aranjat și cu o atmosferă moldovenească, care se descrie în cărțile autorilor români. Numai tramvaiele amuzante cât fac.
Nu ne-am reținut, am ieșit și fericiți și mulțumiți că Iașul ne-a plăcut, totuși, am pornit spre Suceava, să vedem cetatea de scaun. Încet peisajul a început să se schimbe - dealurile și câmpiile Moldovei au trecut lent spre înălțimile și munții Bucovinei. Și iarăși sate, dar de-acum cu alt specific, ne-au ieșit în întâmpinare. Cu garduri din lemn, cu gherghefuri din lemn, renumitele stoguri de fân bucovinene ne urmăreau tot drumul. Și mănăstiri, mănăstiri, peste tot.
Am ajuns la Suceava. În special vroiam să vedem Cetatea de scaun. Și cum nu eram pregătiți (lumea se mai interesează, se mai consultă cu internetul...) căutam o cetate mare, frumoasă. Și ne uitam să o găsim. Am rotit prin Suceava, am mai văzut orașul... Și ne-a trecut prin minte să întrebăm de cineva încotro se află. Și chiar am încercat să urmăm cele ce ne-au spus. Cu greu, dar am găsit în sfârșit. Și am fost surprinși să găsim nu o cetate întreagă, ci doar jumătate. Era într-o perioadă de restaurare și noi am privit-o de la înălțime din partea cimitirului. Oricum am rămas mulțumiți, am atins o părticică din istoria lui Ștefan cel Mare.
urmează....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu