Greyhound / Barzoi

***

Ogarul Osia

    Peisajele din referințe mă fac să fiu foarte atentă în desenatul meu. Nu mă pot abține să tind spre a face desenul foarte apropiat de fotografie, mai ales culorile. Îmi place ce îmi iese, dar am un fel de nemulțumire, parcă mi-aș dori ceva, un fel de rebeliune. Aș vrea să simt o liberă exprimare, un curaj și ca și cum ar ieși ca pe unt. Acum scriu, iar prin gând îmi trece, că iarăși mă țin de idealuri și iluzii. La urma urmei, iese cum iese, greu, ușor, tot îmi este o plăcere și asta e mai important.

    Urmăresc un domn pictor rus care are un câine dintr-aceia barzoi, ogari rusești. E atât de caraghios, că îmi place anume pentru acest fapt. Nici nu-ți vine a crede, când îl privești, că poate fi atât de iute la fugă. Astfel am pișcat câteva screenshot-uri și am zdrelit cîteva schițe.

    Las și numele domnului  - @schemelinski

Behind the blue-tinted glasses

***

Ascunsă după ochelarii cu sticla albastră

    Merg pe drum agale, nu vreau să mă grăbesc. Mai rămân în plimbarea asta, să privesc în jurul meu prin ochelarii cu sticla albastră. Mă simt extravagantă și chiar șocantă, mi-am aruncat peste mine un abure de „johnny depp”. Eh, e destul de rece în spatele lor, mai ales în zile de primăvară. În schimb m-au ajutat să aleg nuanțele pentru acest desen.

Spring flowers

***

Flori de primăvară

    În pădurea de lângă sat nu se găseau ghiocei și credeam sincer, că sunt pe cale de dispariție, după cum spunea cartea roșie. În timpul plimbărilor de primăvară gândeam și speram că voi găsi unul, dar în zadar. Se spunea că erau culeși cu tot cu rădăcină și de-aceea au dispărut. Ce puteau face oamenii cu atâția ghiocei? Să zicem că le puneau în grădină, dar nu am văzut la nimeni. Acum îmi dau seama că pur și simplu, nu erau, pentru că clima nu le prea convine, e cam uscată.

    Și brândușe căutam, căci știam că trebuie să fie. Una am găsit, îmi amintesc bine. Și era albă. Așa de tare îmi plăcea numele lor, aproape că îi simțeam frumusețea pe limbă, ca și cum le mâncam, în timp ce le pronunțam. Am auzit că-i mai zice șofrănel... mmm, e încă mai gustos.

    Primele flori culese, însă, erau viorelele. Era mai călduț, apăreau cărări, adică zăpada era topită și se mai usca pământul, ...poate de asta nu vedeam ghiocei, ne duceam prea târziu...

Somewhere it's still winter

***

Pe undeva încă mai este iarnă

    Mi-a mai rămas un desen plin de iarnă. Mă grăbesc să-l pun aici, că mi-e frică că se va strica până la iarna viitoare, rămânând printr-o mapă în calculator. N-am când să mă gândesc ce simt, parcă mi-am pierdut capacitatea de a-mi asculta gândurile. Și de a mă asculta pe mine însumi. Presupun, că de aia desenez cabane la o poală de pădure, mă gândesc cum mă refugiez acolo și opresc timpul în loc.

    Pe de altă parte, aș zice că sunt niște gânduri malefice. Ce înseamnă să oprești timpul în loc? Să mori? NU. Dacă mori, timpul nu se oprește în loc. Atunci e foarte simplu, caut aer proaspăt, liniște de pădure, verde, să ating crengile și trunchiurile de copaci, să văd animăluțe zbughind și să recunosc păsările pe nume. Să reușesc să respir adânc și de mai multe ori. Să am și un scăunel și să mă așez cu spatele la pădure, să simt siguranța naturii, pământului și să privesc în zare cu speranță și bucurie. O fac eu și pe asta...

Late snowdrops

***

Ghioceii târzii

    Mă uit ce mai desenează lumea pictoricească, desenatoricească, ilustratoricească și tot teme primăvăratice, flori, verde crud, cer albastru și mult soare. Mi-a trebuit cam vreo jumate de lună să mă dezmeticesc și să mă dau și eu cu toate lumile acestea, cu atât mai mult că am admirat în curtea casei timp de-o lună ghioceii înfloriți. De câte ori mă mir de mine - odată ce ghioceii s-au ofilit deja eu m-am trezit să-i desenez - asta e, reacție întârziată... dar... nu mă grăbesc nicăieri, de fapt, limite n-am, mi-a venit și momentul pentru asta.

    Buuun... Aceștia sunt fotografiați de mine și se vede că m-am străduit să-i desenez ca pe o carte poștală. Stai, o idee super!!! Va fi felicitare pentru ziua de 8 martie! 

    Acum e bine, azi îmi place ce mi-a ieșit, dar ieri eram nemulțumită, de parcă prea i-am perfecționat. Repede am zdrelit alții, absolut imperfecți, iarăși am rămas nemulțumită. Seara am ajuns acasă, îi scanez și ce să crezi, îmi plac amândoi. Sunt în drept la existență amândouă desene....